Cosmetice bio Uoga Uoga - natură, prietenie și "bobițe de fructe"

Un nume nou și-a făcut apariția în paginile MyOrganic, un nume simpatic și jucăuș, născut din natură, mai specific într-o zonă fertilă a Lituaniei unde ingrediente magice ca fructele proaspete, chihlimbarul baltic sau pulberile minerale au adus energia a două minți creative împreună.

Lena și Jovita, două tinere din Lituania, antrenate în munca în corporatie, și-au dorit să facă o schimbare în viața lor într-un fel resposabil față de natură. Uoga Uuoga înseamnă "bobiță bobiță", cu referire la boabele fructelor de pădure cu care tinerele erau deja foarte obișnuite să își facă măști pentru ten, așa cum ele declară.

Năzuința de a trăi pe o planetă mai curată și de a o lăsa copiilor noștri măcar la fel de curată ca atunci când eram mici, animează multe persoane conștiente de faptul că avem o responsabilitate față de mediu și față de cum îl vom lăsă în urma noastră. 

Gama de cosmetice bio Uoga aduce cu sine energie feminină, senzualitate, spirit ludic alături de promisiunea de a produce cosmetice naturale, curate, din ingrediente proaspete și sigure pentru sănătatea consumatorilor. 

Pentru a face o treabă bună până la capăt, Uoga Uoga a obținut certificări de la autoritatea Soil Association - Cosmos Natural și Cosmos Organic. Multe produse ce sunt certificate Cosmos Natural au și ingrediente organice și conțin în proporție mare apă, săruri sau argilă.
Toate produsele ce primesc certificari Soil Association se supun acestor standarde:
- fără testare pe animale
- fără ingrediente modificate genetic
- fără chimicale agresive (mai multe despre condițiile pentru certificări găsiți aici https://cosmosstandard.files.wordpress.com/2014/08/cosmos-standard-v2-21102013.pdf)
- fără parabeni și ftalați
- fără coloranți sintentici, vopseluri sau parfum.

Uoga Uoga a venit la MyOrganic cu o gamă de machiaj mineral, de îngrijire ten și produse pentru corp.

Produsele de machiaj includ fard de pleoape și sprâncene, tuș de ochi, fard de obraz, corectoare, mascara, glossuri, rujuri, pudre de contur și iluminatoare. Produsul vedetă al gamei este fondul de ten pudră mineral. Acesta este vegan, natural și este îmbogățit cu pulbere de chihlimbar, o rășină cu efecte vindecătoare și antimicrobiene ce se găsește in Lituania și in Țările Baltice din abundență.

Despre fardurile de pleoape putem să vă spunem că nu conțin conservanți sau uleiuri minerale pentru simplul motiv ca nu au nevoie. Sunt sub formă de pulbere minerală, așadar nu au umiditate, iar pigmenții de culoare sunt obținuți din mineralele extrase din pământ. Produsele cosmetice minerale, așa cum confirmă și dermatologii, sunt blânde cu tenul și nu provoacă reacții alergice celor cu ten sensibil. De asemenea, fiind sub formă de pulbere, nu conțin uleiuri, fiind potrivite celor cu ten cu tendințe acneice.
Cu această ocazie am aflat că 90% din chihlimbarul de pe Terra se găsește într-un depozit uriaș ce se găseste pe coasta Mării Baltice, făcând loc unui fenomen unic în lume: ambra este adusă de valuri în urma furtunilor pe plajele Lituaniei, Kaliningradului și ale Poloniei. Pe lângă chihlimbar, fondul de ten mineral conține mică, dioxid de titaniu și oxid de zinc, ingrediente minerale cunoscute pentru filtrul de protecție solară.
Toate produsele din gama de machiaj conțin extracte de fructe proaspete, uleiuri virgine sau pulberi minerale.

Pentru îngrijirea tenului, am selectat trei game, una ce țintește ridurile timpurii și semnele îmbătrânirii tenului. Produsele sunt înarmate cu acid hialuronic, extract de merișor și fitosteroli potrivite pentru nevoile tenului matur. Gama include serum pentru zona ochilor, esență și elixir concentrate pentru ten, cremă de noapte, cremă pentru ten gras sau mixt și pentru ten uscat, normal și apă micelară. Toată gama intensivă este certificată organic și este vegană.

A doua gamă este foarte potrivită pentru sezonul rece. Sunt creme pentru ten hrănitoare, nutritive, pline de vitamine, cu ulei de avocado, apă de albăstrele, ulei de cătină și de lavandă. Experimentarea acestor creme este un festin pentru miros, văz și tactil, așa sunt de colorate, parfumate și texturate, asemănându-se unor smoothie-uri de fructe proaspete. Fetele chiar s-au ținut de promisiune când și-au pus în minte să aducă bobițele de fructe în borcănașele de cosmetice.

Cea de-a treia gamă este potrivită oricărui tip de ten, fiind, in principiu, orientată spre hidratarea tenului. Sunt creme ușoare, apoase, cu uleiuri virgine și fructe, proaspete și revigorante.

Gama de produse pentru îngrijirea corpului include loțiuni hidratante, creme de corp bio hrănitoare și nutritive și scrub de corp. Toate loțiunile și cremele de corp sunt vegane și conțin uleiuri virgine de fructe și flori. Pe lângă faptul că sunt ambalate foarte atrăgător, trebuie să recunoaștem că am avut ocazia, grație celor două fete de la Uoga Uoga, să testăm produsele lor minunate, iar cremele de corp ne-au cucerit din prima prin textura lor luxoasă și mirosul seducător al uleiurilor esențiale din lista de ingrediente.

"Bobițele de fructe pot face planeta noastră mai curată, mai pură, iar acesta este un dicton care impulsionează" spune Uoga Uoga despre filosofia lor, iar noi nu putem decât să fim de acord! :)

Explorează gama Uoga Uoga >